Durerea nu este iubire: "Am iesit dintr-o relatie bolnava si mi-am schimbat viata!"

publicat: 5 Octombrie 2011

marime text:

“Durerea nu este iubire” – Semneaza petitia pentru o lege speciala contra violentei in familie! Aveti probleme in familie sau cunoasteti persoane care sunt agresate? Ne puteti scrie la adresa durereanuesteiubire@acasatv.ro. Numele meu este Cornelia Andreea Dicoi, am aproape 22 de ani si povestea mea este urmatoarea: Eram o rebela pustoaica de liceu; nu rebela in sensul vulgar, ci pur si simplu nu ma incadram neaparat in "normalitatea" parintilor... chestiune perfect normala pana la un anumit punct.

Fiind singurul copil eram enorm de iubita de familia mea(parinti,bunici,rude in general),intr-o oarecare masura rasfatata tuturor;aveam o relatie nemaipomenita cu mama mea,care inainte de asta imi era confidenta, prietena, sora si eram incojurata de o gramada de prieteni.

Ce puteam sa imi doresc mai mult decat atat? Probabil ca absolut nimic. Pot spune ca poate traiam in bula mea,in universul meu perfect, aveam sperante si idealuri, imi visam viitorul,imi traiam viata de adolescenta.

Totul a devenit si mai frumos in momentul in care m-am indragostit,de cel ce credeam ca este cel mai minunat om din cati exista si care desi imi oferea atat de putine ,imi oferea totul.Ideea este ca treptat binele a inceput sa se transforme in rau,mai rau,foarte rau si mai apoi in Iad.

Parintii mei ( in special mama mea ) nu era impacata cu idea ca imi doresc o relatie cu el,pentru ca isi dadea seama de la zi la zi cat de mult ma schimba si ca nu ma duce intr-o directie buna. De aici au inceput conflictele cu famila mea care intr-o oarecare masura era dispusa sa il accepte ca posibil parter al meu cu mici conditii,chestiuni care lui i se pareau inadmisibile.

Treptat am inceput sa ma distantez de prieteni,de anturajul meu,de familie si singura persoana din viata mea era el,asta pentru ca el considera ca ceilalti nu sunt o influenta buna pentru mine,vedea in toti oamenii din jurul meu inamici ai relatie noastre.T

otusi totul se desfasura la parametrii normali pana cand intr-o seara in urma unei altercatii puternice avute cu parintii mei i-am cerut tatalui meu sa imi permita sa petrec cateva zile la el in ideea ca avem,atat eu cat si ei,nevoie de timp sa digeram toata relatia asta si sa incercam sa ajungem la un compromis.

Bineinteles ca initial ai mei nu au fost deloc incantati de idee,dar intr-un final am reusit sa-i conving.Am plecat pentru cateva zile si am ramas cateva luni.Aceea a fost seara in care am dat cu piciorul tuturor lucrurilor bune pe care le realizasem pana in acel moment in viata mea.

Ceva timp totul a fost bine,nu ne certam,poate ne intelegeam chiar mai bine decat atunci cand eu locuiam cu ai mei,;problemele au inceput sa apara cand parintii mei vazand ca nu ma mai intorc acasa si mai mult decat atat nu merg nici la scoala au venit in locul unde locuiam sa ma ia acasa.Nu am plecat,urmatorul pas totalmente gresit pentru ca dupa toate astea s-a dezlantuit.

A inceput sa ma loveasca fara nici cel mai mic motiv,de la o cearta banala care a degenerat intr-un adevarat scandal ce a durat o noapte intreaga.Si dupa prima palma nu i-a fost deloc greu sa treaca la primul pumn sau la primul picior.Obisnuia sa ma loveasca in momentele in care consuma alcool si de fiecare data era acelasi motiv:gelozia.Era bolnav de gelozia si orice/oricine vedea un posibil “inamic”.

Devenise obsedat de trecut meu amoros  si ma obliga sub amenintarea batailor  sa-ipovestesc in detaliu relatiile mele trecute.Au fost cele mai lungi 3 luni din viata mea,pentru ca atat am stat sub acelasi acoperis.Ajunsesem sa-l cunosc dupa felul in care pasea;stiam daca este baut si simtem intr-o oarecare masura ca urmeaza o noua serie de lovituri.

Cred ca am avut un moment in care ajunsese sa imi intre in rutina sa trebuiasca sa imi ascund sub tone de machiaj vanataile de pe fata sau de pe maini,in plina vara eu purtam pantalon lung pentru ca picioarele mele erau brazdate de urme de la diferite curele sau furtunuri cu care ma lovea sau de multe ori ramaneam cu vanatai groaznice pentru ca ma pisca pana reusea sa faca sa tajneasca sangele.Imi amintesc ca la un moment dat tinea deasupra palmei mele,intinsa pe masa,un cui prins intr-o bucata de lemn si ii dadea drumul de fiecare  data cand simtea ca eu il mint…nu am inteles niciodata  ce anume il facea sa creada ca il mint sau cum isi dadea seama de faptul ca sunt nesincera,dar stiu ca m-am ales cu cateva gauri in palme.Ii citeam in privire o placere in momentul in care ma vedea cazuta pe jos si in care il imploram sa nu ma mai loveasca si alea erau momentele in care lovea cu si mai multa putere.

Si de multe ori a doua zi uita ca el a fost cel care m-a lovit sau poate se prefacea,asta nu voi afla niciodata. M-am simtit si am trait ca un prizionier in lunile acelea pentru ca,la propriu el era gardianul meu. Nu faceam absolut nimic fara el,nici macar toaleta nu o foloseam fara sa stie,venea cu mine si astepta in fata usi,uneori tipand ca a durat prea mult si cu siguranta am facut si altceva.

Nu comunicam cu nimeni decat daca era el langa mine si nu spuneam decat ceea ce imi dicta el.Am luat bataie in curtea casei,la miezul noptii si cateva zile bune nu m-am putut ridica din pat pentru ca ma durea tot spatele si imi era mov de la lovituri pentru ca un amic bun de al lui i-a spus ca  e norocos ca are langa el o fata ca mine.

L-am intrebat motivul si mi-a spus :”tu ai impresia ca un barbat vorbeste gratuit lucruri frumoase despre o femeie, sigur ai ceva cu el”. Am incercat sa pun punct relatiei de la prima bataie, doar ca locuiam la el si nu am mai putut pleca; in seara respectiva mi-a zis ca eu de acolo nu plec decat daca decide el ca nu mai are nevoie de mine sau cu picioarele inainte.

A fost groaznic sa ma gandesc ca nu voi mai putea niciodata sa ma intorc la ceea ce lasasem acasa si am incercat sa fug de mai multe ori, bineinteles ca am fost prinsa si mai apoi batuta, era atat de firesc pentru el sa ma pedepseasca  fara motiv asa ca nu i-a fost peste mana sa ma loveasca cu motiv. Intr-un final am reusit sa plec, nu pentru ca a vrut el ci pentru ca am gasit momentul oportun sa fug.

Oricum pentru mine perioada ce a urmat a fost mult mai grea decat ceea ce traisem acolo. Corpul mi s-a vindecat repede, dar sufletul nu. In plus de asta m-am intors daramata, fara demnitate, cu onoarea calcata in picioare, care nu mai vedea nimic in viitorul ei si plina de rusine; imi era greu sa ridic privirea din pamant in fata oamenilor pe care i-am dezamagit.

Am avut norocul sa am langa mine oameni speciali, care stiu sa ierte, care au vrut sa ma ajute si care au simtit ca nu am fost eu in toata perioada aceea. M-am pierdut, pentru o buna bucata de timp eu stiu ca nu am existat, am fost actor in propria-mi viata.

Bineinteles ca am avut mult de recuperat si poate mai am,dar momentan nu realizez, insa in mare masura am reusit. Am fost la sedinte de terapie, am vorbit despre asta, m-am deschis,am asimilat experienta si am incercat sa iau ceea ce a fost bun din ea.

In momentul asta pentru mine este o lect ie de viata,un capitol trist din existenta mea cu care am invatat sa traiesc si pentru care ii multumesc intr-o oarecare masura divinitatii ca mi l-a dat sa-l traiesc in acel moment, poate ar fi fost mult mai rau sa-l traiesc acum sau peste cativa ani. Sunt sigura ca trauma asta se traieste la un alt nivel daca intervine un copil, spre exemplu.

Am vrut sa impartasesc cu Dvs.aaceasta parte din viata mea pentru ca povestea mea a avut final fericit.Am iesit din relatia bolnava in care am fost implicat,mi-am refacut viata din foarte multe puncte de vedere:m-am intors la scoala,mi-am terminat liceul si in prezent sunt studenta,am reusit sa ma implic sentimental intr-o relatie dupa,m-am recapatat si m-am maturizat si asta este cel mai important.

Apreciz enorm de mult initiativa Dvs. si este de admirat grija pe care o manifestati pentru acest subiect pentru ca realmente e o situatie grava si nu multe femei au taria sau curajul de a pune capat unei relatii de genul acesta si foarte multe au trecut prin situatii de genul,unele cu sfarsit de-a dreptul tragic.Sper ca povestioara mea sa fie un exemplu si sa ajute.

Cornelia Andreea Dicoi



“Durerea nu este iubire” – Semneaza petitia pentru o lege speciala contra violentei in familie! Aveti probleme in familie sau cunoasteti persoane care sunt agresate? Ne puteti scrie la adresa durereanuesteiubire@acasatv.ro.

Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!