3 voturi
2 coment.
1475 vizite

O nouă afecţiune stârneşte polemici aprinse şi controverse: tanorexia!

publicat: 9 Octombrie 2008

marime text:

Îţi place să ai mereu pielea ciocolatie, să fii bronzată în orice anotimp? Eşti dependentă de solar şi de razele sale artificiale? Acum preocuparea ta pentru bronzat are un nume: tanorexie!
O nouă afecţiune stârneşte polemici aprinse şi controverse: tanorexia!

Termenul vine de la englezescul “tan”-bronz şi le descrie pe femeile ce îşi petrec ore întregi pe săptămână la saloanele de bronzare artificială. Poate că pare ilar însă tanorexia a luat amploare alarmant în ultimii cinci ani, iar efectele sale nocive reies şi din statistici: una din zece femei cu vârste cuprinse între 25 şi 29 de ani suferă de o formă de cancer de piele.

Ceea ce la început era doar un moft, s-a transformat acum în viciu. Într-un studiu realizat în America pe un eşantion de 300 de femei, 215 au declarat că vizitează regulat saloanele de bronzat şi spun că o fac din obişnuinţă, nu pentru că ar avea nevoie de un ton mai închis al pielii.

În loc să se oprească pentru că vine iarna, femeile merg şi la mult la solar! Un cercetător de la Universitatea Medicală Baptistă din SUA a conchis că dependenţa de solar este la fel de puternică precum dependenţa de alcool sau droguri! Se pare că razele UV stimulează eliberarea de endorfine în creier, proces ce creează un anumit tip de dependenţă.

Pe lângă îmbătrânirea prematură a pielii, expunerea exagerată la solar poate avea efecte dezastruoase: de la aluniţe modificate, până la chisturi, tumori, melanoame sau cancer de piele.

Celor care suferă de acestă afecţiune le sunt recomandate cremele autobronzante, în caz că nu pot renunţa brusc la această “pasiune”. Femeile tanorexice trebuie să înveţe să-şi iubească tonul natural al pielii, să înţeleagă că frumuseţea nu înseamă să arăţi ca o franzelă carbonizată!

 



Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!

Scrie un comentariu:

Subiect:
Nume:
E-mail:
Comentariu:
angela (2010-05-21 10:23:21)
nu sunt intregi la minte...fetele de azi considera ca daca esti machiata excesiv si bronzata la solar esti in trend.Nu-si dau seama ca o piele tanara trebuie lasata la vedere si nu ascunsa in spatele unor masti de fond de ten si creme autobronzante sau acel bronz de solar.Nu sunt constiente ca sunt mai placute asa naturale si in plus mult mai sanatos
lala (2010-03-06 17:37:16)
Vai sunt de-a dreptu' groaznice fatucile astea care se duc mereu la solar si se fac portocalii....e atat de vizibil ca nu e natural...sunt atat de kitschoase!!! Italienii sunt inebuniti dupa asa ceva...mai eles cei trecuti de prima tinerete. Penibili!
Povestiri Adevarate!

 

Povestiri de noapte!

 

La naiba sa povestim!

 

Tripletii de acasa
Ingerasii
Aniela
Regina