publicat: 27 Noiembrie 2008
"Este o reţetă pe care am primit-o de la cineva şi, la rândul meu, am dat-o tuturor care mi-au spus că doresc să slăbească repede şi în fiecare caz a fost un succes", spune Carmen Tănase, care dă viaţă personajului Flacăra Potcovaru în telenovela "Regina".Durează o lună şi slăbeşti în jur de 10 kilograme. Eu a trebuit să slăbesc repede pentru “Iubire ca în filme” şi cu această cură am ajuns la greutatea dorită.
În prima săptămână ai voie să mănânci pui fiert sau grătar, salată verde, castravete verde, ouă fierte şi măsline.
În a doua săptămână, la toate din prima săptămână, se adaugă o roşie şi o ceapă pe zi, dar nu este obligatoriu.
În a treia săptămână se adaugă legumele, mai puţin cele care îngraşă: cartofi, fasole uscată, mazăre, sfeclă roşie, porumb, mălai, năut.
Iar în a patra săptămână se adaugă şi fructele, fără cele care îngraşă, adică fără struguri, banane, pere, caise, toate seminţele.
Toate astea le poţi mânca în orice cantitate. Ai voie să consumi cafea cu îndulcitor pe toată durata curei şi este obligatoriu să bei minim doi litri de apă pe zi. După terminarea curei, important este să mănânci cu limită.
După toate regimurile pe care le-am încercat, secretul pe care l-am descoperit este să nu amesteci mâncărurile, adică nu mănânci carne şi cartofi şi apoi fructe, toate la o masă.
Fii cu ochii pe www.acasatv.ro, unde vei afla în fiecare săptămână ce dietă urmează câte o vedetă îndrăgită!
Până acum, aţi aflat dieta urmată de Nicoleta Luciu şi un regim de slăbire propus de Adriana Nicolae, Ana Vlăsceanu din telenovela "Regina".
Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
| Numele dumneavoastra:* | |
| E-mailul dumneavoastra:* | |
| Numele prietenului dumneavoastra:* | |
| E-mailul prietenului dumneavoastra:* | |
EU AM SLABIT 15 KG IN TREI LUNI CU INTERACTIV SLIM
Eu am slabit 3 kg intr-o saptamana cu interactiv
Primul kg pierdut:)))yeeee
Si eu mi l-am comandat,azi trebuie sa ajunga la mine coletul.Sper sa avem rezultate simona si sa nu fie doar vorbe aruncate.
Mi-am cumparat interactiv slim si sper sa slabesc la fel ca voi o sava tin la curent
Si eu tot cu interactiv slim am slabit
Buna tuturor! Am slabit mancand sanatos si luand un supliment alimentar Interactiv slim.Am slabit 11kilograme si acum mananc cam tot ce vreau si nu ma mai ingras,oricum nu mai pot manca ca inainte la fel de mult.Ambitie multa!