Contraceptivele reduc riscul de apariţie a cancerului la vârsta de 50 - 60 de ani

Contraceptivele reduc riscul de apariţie a cancerului la vârsta de 50 - 60 de ani
Data publicarii: 13 Septembrie 2007

Contraceptivele oferă protecţie împotriva mai multor tipuri de cancer care pot apărea la vârsta a treia. Medicamentele au efect preventiv timp de aproximativ 15 de ani de la încetarea tratamentului, informează thisislondon.co.uk, citat de Mediafax.

Femeile care au făcut tratament cu medicamente anticoncepţionale sunt mai protejate împotriva oricărui tip de cancer faţă de semenele lor care nu au utilizat niciodată această metodă de prevenire a sarcinii. Vestea bună este că aceste femei sunt mai protejate împotriva cancerului în perioada cea mai riscantă a vieţii, la vârsta de 50 - 60 de ani. Acest lucru se întâmplă pentru că efectele medicamentelor durează cel puţin 15 ani de la încetarea tratamentului.

Cercetătorii au efectuat nenumărate studii asupra siguranţei acestei metode de prevenire a sarcinii, de la lansarea ei în 1961. Unele studii au evidenţiat beneficiile tratamentului, alte lucrări au scos la iveală faptul că pilula contraceptivă poate creşte riscul de cancer. Noul studiu, publicat în British Medical Journal, a analizat datele a aproximativ 46.000 de femei, ale căror fişe medicale au fost înregistrate la Royal College of General Practitioners din Londra, începând cu anul 1968. Femeile participante la studiu au luat anticoncepţionale, în medie, timp de 44 de luni. Cercetătorii au descoperit că femeile care iau anticoncepţionale au cu 12% mai puţine riscuri de a dezvolta o formă de cancer faţă de cele care nu au urmat un astfel de tratament.

Pilula nu contribuie la creşterea riscurilor de apariţie a unui cancer la sân, potrivit cercetătorilor. În plus, femeile care iau anticoncepţionale prezintă cu 29% mai puţine riscuri de a dezvolta un cancer ginecologic, precum cel ovarian. Aceste femei prezintă, de asemenea, mai puţine riscuri de a dezvolta un cancer de colon sau rectal.

Profesorul Philip Hannaford, de la Universitatea din Aberdeen, coordonator al acestui studiu, a adăugat, însă, că femeile care au luat neîntrerupt anticoncepţionale timp de cel puţin opt ani prezintă cu 22% mai multe riscuri de a dezvolta un cancer al colului uterin. Cercetătorul a subliniat că această concluzie se referă la contraceptivele utilizate în anii '70 - '80 şi nu la cele de generaţie nouă.

"Este o veste bună pentru femei. Este extrem de bine să ţi se ofere garanţii că pastilele contraceptive nu sunt asociate cu riscul de a dezvolta cancer, mai ales mamar, pentru că acesta este lucrul de care se tem cel mai mult majoritatea femeilor", a declarat profesorul Anne Szarewski, de la Cancer Research UK.

Program Acasa TV
  • Joi
  • 06:00 Inima nu minte
    105 min
    07:45 Acea fata
    60 min
    08:45 Ingeri tacuti
    75 min
    10:00 Imbratisarea ta
    105 min
    11:45 Esmeralda
    60 min
    12:45 Dragostea si banii
    135 min
    15:00 Pamantul, Soarele si tu
    120 min
    17:00 Imbratisarea ta
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Acea fata
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Scorpionul
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Acea fata
    45 min
    01:45 Trei surori
    165 min
    04:30 Doctorul casei
    45 min
    05:15 Scorpionul
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies