publicat: 22 Aprilie 2008
La jumătatea lunii martie a acestui an, actorul hollywoodian Patrick Swayze, în vârstă de 55 de ani, a trecut prin momente de grea încercare: în urma unui control de rutină, a primit vestea că suferă de cancer pancreatic în fază incipientă.“Patrick prezintă o doză redusă de celule canceroase şi se pare că răspunde foarte bine la tratament. El nu a încetat să-şi pregătească proiectele în care era deja implicat şi continuă să filmeze fără probleme. Patrick Swayze m-a rugat să aduc mulţumiri fanilor săi, care îl susţin şi îi sunt de un real ajutor psihic în aceste momente delicate”, a declarat George Fisher, doctorul care se ocupă de cazul actorului.
Născut pe 18 august 1952, în Houston, Texas, Patrick Swayze a cucerit inimile tuturor interpretându-l pe Johnny Castel în musicalul “Dirty Dancing”, rol care i-a adus şi un mult râvnit Glob de Aur în 1987.
Filmul romantic “Ghost”, în care a avut-o parteneră pe nu mai puţin celebra Demi Moore, a reuşit să spargă box office-ul din întreaga lume şi să câştige şi o nominalizare la Oscar pentru cea mai bună imagine.
Chiar dacă Patrick Swayze traversează o perioadă foarte grea din viaţa sa, familia, apropiaţii şi fanii îşi păstrează optimismul şi speră într-o recuperare totală a actorului. “Ştiu că boala lui este gravă dar am încredere în doctorii care îl tratează şi ştiu că totul va fi bine” a declarat mama lui Patrick Swayze pentru E! Entertainment News.
Pe Patrick Swayze îl puteţi admira duminică, 27 aprilie, de la ora 16:30 în filmul "Ultimul dans".
Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
| Numele dumneavoastra:* | |
| E-mailul dumneavoastra:* | |
| Numele prietenului dumneavoastra:* | |
| E-mailul prietenului dumneavoastra:* | |