publicat: 14 Aprilie 2008
Faimosul cântăreţ portorican şi-a început cariera încă de la vârsta de 10 ani, cu un grup muzical numit „Los Chicos”. De atunci, Chayanne a reuşit să înregistreze peste 20 de albume care s-au vândut în milioane de exemplare în toată lumea, a câştigat peste 100 de discuri de aur şi platină, iar melodiile sale au rămas în top până la 160 de săptămâni.Datorită fizicului său de invidiat, trasăturilor latine şi charismei personale, Chayanne a fost desemnat de revista People drept unul dintre cei mai frumoşi şi atrăgători bărbaţi ai planetei. Chiar dacă se bucură de succes pe toate planurile şi este foarte ocupat, Chayanne îşi găseşte întotdeuna timp şi pentru acţiunile caritabile. El este Ambasador Onorific al Naţiunilor Unite pentru Imigranţi şi Refugiaţi şi se implică activ în programele Crucii Roşii, pentru susţinerea şi ajutorarea copiilor bolnavi, aflaţi în fază terminală.
Chayanne nu este numai un cântăreţ extraordinar, ci şi un actor foarte talentat. A jucat în mai multe telenovele, mini-seriale şi filme, iar voi l-aţi putut admira duminică, 20 aprilie, de la ora 21:30, la Cinema ACASĂ, în filmul romantic„Dansează cu mine”.
Coloana sonoră este interpretată de Chayanne şi de partenera sa din film, faimoasa actriţă Vanessa Williams, duet ce a fost nominalizat la premiile Alma în 1999.
Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
| Numele dumneavoastra:* | |
| E-mailul dumneavoastra:* | |
| Numele prietenului dumneavoastra:* | |
| E-mailul prietenului dumneavoastra:* | |