publicat: 21 Septembrie 2011
Mircea Solcanu s-a alaturat campaniei lansate de Acasa Tv "Durerea nu este iubire", drept urmare a fost pe Happylica lui Catalin Maruta si a vorbit despre tatal lui. Acesta a marturisit ce copilarie a avut avand in vedere ca tatal lui era extraordinar de violent. "Daca ma intreaba cineva de ce o batea, nu stiu. El nu zicea nimic, el nu reprosa nimic.Lupta mamei era si a noastra. Din momentul in care el a inceput sa o bata pe mama, eu nu i-am mai zis tata, ci Solcanu", a marturisit Mircea.Citeste acasatv.ro direct de pe telefonul mobil, pe m.acasatv.ro!
| Numele dumneavoastra:* | |
| E-mailul dumneavoastra:* | |
| Numele prietenului dumneavoastra:* | |
| E-mailul prietenului dumneavoastra:* | |
|
7395 
O vedeta extrem de cunoscuta ia patru milioane de dolari daca slabeste - FOTO
Asta ar fi culmea! Sot si sotie - adversari in derbyul Steaua - Dinamo.
Sunt bunica a 2 copii superbi: un baietel de 6 ani si o fetita de 9 luni. Fiica mea a deschis divortul si a plecat de acasa cu cei doi copii, in chirie, ca sa scape de abuzurile psihice si de amenintarile cu moartea care apareau zilnic. Totusi, tatal copiilor are dreptul de a vedea copiii, de a se juca cu ei, desi, pe langa situatia pe care a creat-o prin scandalurile zilnice, nu a platit nici un leu de 5 ani de zile pentru intretinerea celor 2 minori. De ce mamelor trebuie sa le fie frica ca pierd copii daca nu dau drept de vizitare unor tati abuzivi si de ce acesti oameni au numai drepturi si nici o obligatie? De ce nu pot fi eliminati, complet, din viata copiilor si decazuti din drepturi daca nu fac nimic pentru copii, dar absolut nimic?
Da este foarte buna si frumoasa aceasta initiativa , dar este nevoie de mult mai mult .In primul rand trebuie asigurata o locatie pentru aceste femei , femei cu copii, ele vor gandi ca odata iesite din casa familiala vor fi in strada, si asa este.Foarte putini le vor veni in ajutor, odata pentru ca mentalitatea romanului inca este destul de macista , in plan secund pentru ca nimeni nu vrea probleme cu sotul acelei femei, e.t.c.Parerea mea este ca inainte de toate trebuie pregatite case de primire [ca sa le zic intr-un fel]unde sa fie primite atunci cand iau decizia de a pleca de langa maltratator.Apoi au nevoie de asistenta calificata, psihologi ,care sa le ajute sa depaseasca situatia.Va veti intreba cu siguranta de unde stiu eu de ce este nevoie ,din nefericire am trecut prin aceasta situatie in urma cu aproape 30 de ani ...pe vremea cand nu se stia despre aceasta lege [ cel putin la noi in romania, in alte tari functiona].Ei bine eu am luat decizia intr-o seara cand imi era pregatita portia de bataie si mai apoi moartea prin taierea capului cu un instrument de taiat lemne[daca nu ma insel era joagar].Am plecat cu trei copii si cu hainele cu care eram imbracati.Am avut sansa sa fiu ajutata de o prietena si tot prin acea prietena am cunoscut doua familii de elvetieni care m-au adoptat atat pe mine cat si pe copiii mei.Cand spun adoptat ma refer la partea psihica nicidecum la cea materiala. Mi-au oferit un loc de munca , am muncit dublu sau triplu decat ar fi trebuit , dar aveam dorinta de a ma autodepasi,de a demonstra ca pot si singura , in pofida pronosticurilor ca voi ajunge o oarecare , ca imi voi parasi copiii, ca ma voi intoarce la cel care imi oferea casa, bani , lux...dar cu pretul batailor si insultelor, a umilintei.Mi-am castigat increderea si prietenia elvetienilor...ma vizitau si ma sfatuiau , ma indrumau in multe situatii noi.Nu stiam ca ei veneau dintr-o tara unde femeile in situatia mea erau protejate prin lege,nu stiam ca in opinia lor eu eram o victima si aveam nevoie de ajutor,eu ma simteam o oarecare si simteam o rusine imensa.Mai tarziu dupa ani cand am plecat din tara si m-am stabilit in strainatate cu copiii mei am inteles ca ei se simteau datori fata de mine, ca mentalitatea lor[a elvetienilor] era cea corecta si a mea gresita.Acum dupa 20 de ani de la acele evenimente ma rusinez sa vad ca femeile din tara mea sunt la fel si ca nu au sprijin de nici un fel...Subscriu acestei legi dar rog pe cei care stiu si pot, sa faca acei pasi necesari ca sa ajute aceste victime.Sper sa pot contribui intr-un fel sau altul la acest proiect...multumesc in numele lor.
Este dureros sa citesti toate aceste marturii, mai mult cand una dintre le este a mamei mele. Dar si mai dureros este ca in Romania aceasta lege inca nu exista. Spun asta pentru ca in ultimii ani am locuit in Spania, unde legea exista si se lupta pentru eradicarea acestei lacre sociale. Aceasta durere nu are leac, si din pacate este o marca cu care aceste femei traiesc, atat ele cat si copiii lor. Tatal meu a fost un maltratador, si nu am sa inteleg niciodata satisfactia pe care un asa numit BARBAT o poate avea batand o femeie. De iertare nici nu poate fi vorba, asa ceva nu se poate ierta. Ma rog lui Dumnezeu sa deschida mintile si inimile celor care pot sa le ajute pe aceste femei, mame, copii sa invinga teama, panica si sa iasa din acel infiern. Drumul nu este usor, e nevoie de multe maini unite impotriva pumnilor ucigasi, de fonduri, de crearea unor centre pentru protejarea acestor victime. Dar in Primul rand societatea romana trebuie sa inteleaga dimensiunile acestui "cancer" si necesitatea eradicarii lui.
sunt si eu o victima si copii mei mabucur ca in ceasul al doisprazecelea mircea solcanu a atras atentia ca nu se mai poate daca ma poate ajuta cineve varo faceto pentru ca cuvintele nus au rostul si copiii sufera felicitari pentru aceasta capaniemesc