Regina întunericului de la „Imperiul Leilor“ e o fostă concurentă de la „Mâncare pe care“

Regina întunericului de la Imperiul Leilor e o fostă concurentă de la Mâncare pe care
Autor: Alexandra Simion Data publicarii: 28 Octombrie 2023

Gabriela Lucuțar a fost la doar un pas să câștige titlul de gazdă perfectă.

Apariția de impact a Gabrielei Lucuțar în cadrul emisiunii „Imperiul Leilor“ ne va rămâne mult timp pe retină, ca renumita Regină a Întunericului. Cu un business mai puțin obișnuit, cel de antreprenor în zona de pompe funebre.

„Am cea mai renumită firmă de servicii funerare din țară“, le-a spus ea investitorilor din arena Leilor. „Sunt o femeie puternică, într-o lume a bărbaților, am reușit să construiesc un imperiu. Nu am tarife standard, personalizez fiecare înmormântare. Mă ocup de absolut tot: de la mâncare, haine pe care le aleg eu, flori, eu fac toate aranjamentele. Conduc și limuzina. Fac și îmbălsămări“, și-a descris ea activitatea cea care s-a ocupat și de înmormântarea marelui actor Ion Dichiseanu, de pildă, având o prestație foarte artistic construită, venind în platou însoțită de un personaj care le-a dat tuturor fiori reci pe șira spinării: însăși Moartea.

Totuși, această Regină a Întunericului, care se vrea de fapt un personaj care „aduce lumină acolo unde întuneric“ nu se află pentru prima data în lumina reflectoarelor. Căci pe Gabriela Lucuțar telespectatorii postului Acasă TV au avut șansa s-o cunoască dintr-un show mai soft, concursul culinar „Mâncare pe care“.

Ba chiar, Gabriela Lucuțar a fost la doar un pas să câștige titlul de gazdă perfectă. Căsătorită și având 3 copii, ea este „polivalentă: mamă echilibrată, soție devotată, un om de afaceri competent, dar și gospodină în același timp, doar că aici o să subliniez „obsedată de curățenie”. Atunci când ești o persoană determinată ca mine, nu ai cum să nu reușești tot ce îți propui. În momentul de față, sunt cea mai bună versiune a mea“, s-a descris Gabriela în cadrul unui interviu pentru Click!.

Ce le-a servit invitaților săi de la „Mâncare pe care“? Pachețele de primăvară filipineze, bulalo și salată de fructe. În plus, le-a pregătit celorlalți concurenți o surpriză… morbidă.

Gabriela Lucuțar și-a dobândit supranumele de Regină a Întunericului atunci când a fost invitată în emisiunea „La Măruță“ de pe Pro TV.

FOTO: Pro TV, Facebook

Program Acasa TV
  • Luni
  • 06:00 Inima nu minte
    120 min
    08:00 Acea fata
    60 min
    09:00 Ingeri tacuti
    60 min
    10:00 Nu-i nimeni ca mine
    60 min
    11:00 Stirile Acasa Actualitati
    60 min
    12:00 Esmeralda
    60 min
    13:00 Dragostea si banii
    120 min
    15:00 Stirile Acasa Magazin
    60 min
    16:00 Fata cu ochi de onix
    60 min
    17:00 Iubirea din mine
    120 min
    19:00 Inima nu minte
    120 min
    21:00 Leylifer
    60 min
    22:00 Ingeri tacuti
    60 min
    23:00 Numele meu e Riza
    60 min
    00:00 Esmeralda
    60 min
    01:00 Leylifer
    60 min
    02:00 Trei surori
    150 min
    04:30 Doctorul casei
    45 min
    05:15 Stirile Acasa Magazin
    45 min
    06:00 Inima nu minte
    120 min
Modifică setările cookies